Majoritatea francezilor, favorabili unei intervenții militare a Franței în Siria împotriva SI

Majoritatea francezilor, favorabili unei intervenții militare a Franței în Siria împotriva SI
Publicat: 23/05/2015, 23:48

Este vorba de o inversare a tendinței față de un raport al BVA din august 2013, atunci când Franța era pregătită pentru a lansa operațiuni militare împotriva regimului președintelui sirian Bashar al-Assad.

La acea vreme, 64% dintre francezi se opuneau unei intervenții militare a Franței în Siria.

În prezent, simpatizanții Partidului Socialist (66%) și cei ai Verzilor (65%) sunt cei mai fervenți susținători ai unei intervenții militare a Franței în Siria împotriva SI.

Simpatizanții partidelor de centru și de dreapta, mai puțin entuziaști, susțin, de asemenea, principiul acestei intervenții (60% dintre simpatizanții UMP și 55% dintre cei ai UDI). În schimb, simpatizanții Frontului Național sunt divizați, 48% optând pentru și 47% împotrivă, în timp ce simpatizanții partidelor situate mai la stânga de PS se opun unei intervenții franceze în Siria.

Președintele francez François Hollande s-a pronunțat joi, la Riga, după cucerirea orașului Palmira de către SI, în favoarea unei intervenții militare în Siria împotriva acestei rețele extremiste.

„Trebuie să acționăm deoarece monumente înscrise în Patrimoniul Mondial sunt în pericol”, a avertizat președintele francez.

Situația din Irak, unde SI își continuă avansul în pofida atacurilor aeriene ale coaliției internaționale, va face obiectul unei reuniuni pe 2 iunie, la Paris.

Sondajul publicat sâmbătă a fost realizat în perioada 21-22 mai, pe un eșantion de 1.103 persoane de cel puțin 18 ani.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare